MSciTech 2021: Școala de Vară de Științe și Tehnologie de la Măgurele
Școala se adresează profesorilor STEM (biologie, fizică, chimie, matematică, geografie, informatică și tehnologii) și consilierilor școlari din învățământul secundar, gimnazial și liceal, ce participă în echipaje mixte, cărora le oferă un program de învățare și dezvoltare profesională și le creează cadrul de a construi programe de intervenție pentru școlile lor, alături de experți în educație și cercetători de pe platforma de la Măgurele și invitații acestora.
Ajunsă la cea de-a 4-a ediție, pe 30.08.2021 a avut loc deschiderea oficială a Școlii de Vară de Știință și Tehnică de la Măgurele pentru secțiunea dedicată profesorilor. Pe parcursul a 6 zile, cei 35 de profesori de discipline STEM și consilieri școlari, am participat la programe de învățare și dezvoltare profesională alături de experți în educație din Universitatea din București și cercetători de la institutele de pe platforma Măgurele.
La eveniment au participat, prof. univ. dr. Marian Preda – Rector Universitatea din București , Dr. Alexandru Negreț - Secretar Științific IFIN-HH, Dr. Ing. Constantin Ionescu – director general Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului , Madlen Serban , Directorul Dr. Secretar General Comisia Naţională a României pentru UNESCO.
Prezentarea Școlii de Vară a fost moderată de coordonatorul evenimentului Dr. Bogdan Popovici - cercetător IFIN-HH, Dragoș Tătaru, cercetător INCDFP și Conferențiar univ. dr. Cosmina Mironov, @UB-FPSE coordonator program profesori.
A fost o săptămână plină de provocări pentru profesorii STEM şi profesorii consilieri şcolari.
9 ateliere, 2 sesiuni de lucru la proiectele de cercetare împreună cu elevii și vizite în institute, 8 sesiuni de lucru în echipaje și mentorat, 2 sesiuni de feedback și 3 sesiuni de prezentare proiecte de intervenție în școli, toate conectate la două arii de dezvoltare:
- Dezvoltare academică: pedagogii inovative și abordări integrate aplicate
- Dezvoltarea identității vocaționale, a carierei și a comunității.